Cabana Căsuța Bunicii – Sântimbru-Băi
Aceasta construcție a fost finalizată în 2022 pe locul unei cabane din lemn. La etaj, dispune de trei dormitoare și o baie, iar la parter se află un living spațios cu două canapele extensibile, un loc pentru servit masa, o baie și o bucătărie. În curte, există un foisor acoperit cu grătar și loc de parcare pentru două sau maxim trei mașini. Apa este încălzită cu un boiler electric, iar încălzirea este asigurată de o sobă de teracotă atât la parter, cât și în mansardă. Drumul care urcă pe munte până în Stațiunea Sântimbru Băi este asfaltat și este curățat de zăpadă. Altitudinea este de 1280 de metri. În această zonă nu există poluare, este cunoscută pentru mofetele sulfuroase și izvoarele de apă minerală. Locația este mai izolată de civilizație, iar timpul pare că s-a oprit în loc, mai ales acum când a nins și totul este alb. Vă așteptăm cu drag!
Strada Principală 291, Sântimbru-Băi, Harghita, Romania